Festin cultural, dar și gastronomic

Autor: Sorin Solomon

Vă e foame? Și dacă nu vă e, tot o să vă plouă în gură!

Bucătăria din Țara Făgărașului e cea din Transilvania, dar are niște dichisuri care o deosebesc.

Munca la câmp îi făcea pe făgărășeni să fie în picioare la prima oră, coasa merge bine pe rouă, în răcoarea dimineții și nu în dogoarea amiezei. Așa că straița (traista) trebuia să fie plină. Cu o pâine de casă cu cartofi, făcută în cuptor, brânză, ceapă roşie de Făgăraş şi slană, groasă cât un lat de palmă. Iar dacă avea mai mult de lucru iar norocul îi dăduse o soață mai gospodină și îngăduitoare, pe la prânz primea și o păpară (omletă) și o glăjuță de rachiu.

E greu să vă zic eu rețete din zonă, că a făcut-o altul înainte și mai bine, Radu Anton Roman, născut în Făgăraș, îndrăgostit de bucatele din zonă.

Dar nu pot să nu vă povestesc, măcar in treacăt, de taiețeii făcuți de bunica, tăiați cu o iuțeală și o finețe care îmi dau și acum fiori de groază și cărați apoi cu grijă de tata la București în cutii goale de pantofi, de supa limpede de găină cu găluşte, mâncată cu hrean ras amestecat cu smântânâ, de tocana de gogoaşe (cartofi), de ciorbă de cartofi cu afumătură şi tarhăn (tarhon).

De fapt, tarhonul este planta de care îmi este cel mai dor, prin regat fiind uitată aproape complet…

Pita (pâinea de casă cu cartofi) era coaptă dimineața în cuptor cu lemne, lăsată să se răcească și bătută bine cu făcălețul pînă cădea coaja arsă de pe ea, care  nu era aruncată, ci era fiartă și zeama era folosită ca înlocuitor de cafea la cafeaua cu lapte, pentru că făgărășeanul, gospodar, nu risipește nimic. Lucru dovedit, mai ales la Crăciun când din porc erau aruncate doar unghiile, dar și cu alea ne jucam noi. Sângele, amestecat cu sare, merge la sângerete, restul, tot, e spălat, prelucrat și băgat în cămară sau la untură (ce gust aveau carnea și cârnații scoși de la garniță în miez de vară!!!).

„…numai datorită aluatului din care sunt plămădiți, inflexibilei lor dârzenii, la poalele munților înalți și albastri nu se întinde o țară a sărăciei…” spunea Geo Bogza în „Cartea Oltului”.

Mămăliga cu brânză sau cu laptele ăla bun de drigană (bivoliță) și slănina cu ceapa, sau papara (noi, copiii, adăugam și cei câțiva mici crăieți prinși în pârâul din fundul grădinii, să fie mai spornici).

Mămăliga mergea și cu iaurt, tot de bivoliță, pe care bunica îl răsturna din oală pe fundul pe care a stat mămăliga și-l tăia tot cu ața, așa de gros era.

Iar în cuptorul de pâine se făceau, pentru noi sau pentru o pomană, colăcei care erau împarțiți duminica în fața bisericii pentru morți (fără colivă, obicei muntenesc), cu un păhărel de rachiu, păhărel care era umplut din nou și dat la rând și pentru alți creștini (nimeni nu-și făcea probleme cu microbii, că licoarea de mere, pe la 50 de grade, dezinfecta rapid).

Și merele, ce mere, văratece, dulci și moi, sau mărul-pătul, numit așa pentru că era pus în pat de fân pentru iarnă, iar strugurii, puțini care se coceau, ajungeau în pod, unde se stafideau, oferiți oaspeților de Sărbători.

Și cozonacul, sau ceanul haiducesc sau ciobănesc, făcut domol la foc de lemne, prezentat de Radu Anton Roman în emisiunile de la ProTV și făcut pe la Hârseni, cu ajutorul sătenilor, mult iubiți de bucătar.

Dar degeaba vă povestesc eu, că dacă nu veniți să gustați, vă fac mai mult sânge rău și Doamne feri!, găuri prin stomac.

,,Turcii fac halva cum facem noi pâine, italienii gălăgie, americanii filme şi francezii cumpărături: pentru că li se pare a fi cea mai veche şi mai importantă îndatorire a vieţii” , scria Radu Anton Roman în ,,Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”.

Așa că vă invităm la teatru, muzică și film american, toate pe  o pită ardelenească, cu slană și ceapă roșie de Făgăraș.

De restul vă ocupați voi și bucătarii din Țara Făgărașului.

 

%d blogeri au apreciat: